Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a declarat miercuri că începând cu data de 1 iulie, odată cu implementarea noilor norme la Contractul cadru, medicina de familie este direct implicată în prevenţia diabetului prin stimulentele financiare pe care CNAS le acordă medicilor de familie în vederea depistării precoce a acestei afecţiuni.
‘Anul trecut, din statisticile noastre, reiese un număr de peste 1.000.100 de pacienţi incluşi în Programul naţional de diabet partea curativă. (…) Începând cu data de 1 iulie, odată cu implementarea noilor norme la Contractul cadru, medicina de familie din ţara noastră este direct implicată în prevenţia diabetului prin acele stimulente financiare pe care le acordăm medicului de familie pentru depistarea precoce a diabetului zaharat cu ajutorul unor analize de laborator pe care le oferim gratuit întregii populaţii pentru a putea fi depistată această maladie, o dată pe an. Pe de altă parte, prin plata şi stimularea financiară a medicilor de familie de a consilia pacientul în legătură cu stilul de viaţă, cu comportamentul alimentar, cu nivele de activitate fizică ori consumul de alcool sau nivele de stres ori minime sfaturi nutriţionale’, a spus Cojan.
Potrivit acesteia, diabetul ‘are un răsunet financiar’ deosebit de important în Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate.
Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a spus că peste 20% din cazurile de obezitate se pot complica cu diabet zaharat, fără a se pune însă la socoteală cazurile de rezistenţă la insulină sau de prediabet.
‘În România la ora actuală prevalenţa obezităţii este undeva de 22- 23%. Şi pentru noi Atlasul Mondial de obezitate apărut în 2023 arată că pentru anul 2035 prevalenţa obezităţii în România va atinge cifre de aproximativ 35% la adult. (…) La copil creşterea incidenţei anuale este de aproximativ 5,6% care prezintă un risc foarte crescut’, a spus medicul.