Laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va fi folosit şi pentru alte investigaţii medicale, nu doar pentru diagnosticarea COVID-19, a declarat miercuri conducerea instituţiei.
Potrivit managerului spitalului, Andras Nagy Robert, aparatura, achiziţionată şi pusă în funcţiune în urmă cu aproape un an, poate fi utilizată şi pentru determinarea altor boli pulmonare, neurologice sau gastroenterologice.
‘A scăzut şi la noi numărul de testări pentru COVID-19. Dacă în luna aprilie am avut peste 1.800 de teste, în luna mai am avut puţin peste 1.400, deci este o scădere de 400 de teste la laboratorul nostru (…) În ceea ce priveşte utilizarea laboratorului PCR, noi am zis încă din momentul în care am înfiinţat acest laborator (…) că, după ce trecem de această pandemie, laboratorul să poată fi folosit pentru alte scopuri, de diagnosticare a altor boli infecţioase (…) Laboratorul PCR poate fi folosit, spre exemplu, în determinarea virusului de hepatită A (…) Pot fi diagnosticate mai multe boli pulmonare, anumite boli neurologice, gastroenterologice, există o paletă mai largă decât COVID-ul în care poate fi folosit PCR. Asta a fost o ţintă a noastră, la vremea respectivă am luat un set de aparatură potrivită pentru activitatea noastră de după pandemie (…) Deci, îl vom folosi şi pentru alte investigaţii, categoric’ , a declarat Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai menţionat că laboratorul RT-PCR ar putea fi folosit pe viitor şi pentru investigaţii moleculare genetice.
‘Am mers puţin mai departe în această privinţă, în sensul că suntem într-o discuţie preliminară pentru utilizarea acestui laborator în ceea ce priveşte investigaţii genetice (…) Noi, în momentul de faţă, suntem într-o discuţie pentru a stabili nişte date, nişte linii în această privinţă în ceea ce priveşte diagnosticarea moleculară genetică, în care să putem să stabilim, în primul şi în primul rând, nişte liante de colaborare, de unde să evoluăm şi să creştem treptat-treptat activitatea acestui laborator în perioada următoare. Astea sunt priorităţile noastre în ceea ce priveşte laboratorul PCR’ , a mai spus managerul spitalului.
Laboratorul a fost pus în funcţiune în urmă cu un an, aparatura în valoare de 100.000 de euro fiind donată de către o firmă austriacă.
‘Mă bucur foarte mult pentru acest aparat minunat şi îl consider un aparat al viitorului (…) Eu mă gândesc la viitor, la era post COVID, când ne va ajuta să identificăm foarte multe alte boli, pentru că în afară de SARS-CoV sunt alte zeci, sute de virusuri. De asemenea, putem testa pentru diferite tipuri de hepatite (…) sau pentru diferite virusuri ale gripei (…) care pot produce anumite cancere şi foarte important să putem diferenţia la un bolnav infecţios dacă este infectat cu un virus sau are o infecţie bacteriană, pentru că tratamentul este complet diferit. Avem din ce în ce mai multe cazuri de boală Lyme, post muşcătură de căpuşă, care pot determina nişte simptome tare ciudate şi deosebite şi e foarte greu fără un asemenea aparat să diagnosticăm această boală (…) Se pot face teste nu doar din acest extrudat nasofaringian, cum face pentru SARS-CoV , se poate testa inclusiv din lichidul cefalorahidian, din sânge, din ser, vom putea diagnostica mult mai bine, mult mai corect, să tipizăm anumite boli hematologice de care depinde tratamentul corect, vom putea diagnostica diferite boli oncologice (…) Pentru acest lucru mă bucur foarte mult pentru acest aparat’, a declarat la acea vreme, directorul medical al spitalului, dr Roşu Matyas.