Acasă652Covasna: Stadiul lucrărilor la noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe este...

Covasna: Stadiul lucrărilor la noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe este peste grafic

Stadiul lucrărilor la noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe, construit cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii, este peste grafic, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor.

Potrivit acestuia, inaugurarea obiectivului ar putea avea loc mai devreme decât la termenul stabilit în contract.

‘Este peste grafic. Deci, contractul nostru este de 28 de luni de zile, dar executantul ar vrea să termine mai repede (…) Rar am văzut un constructor aşa de bun şi eficient, cum este cel care execută contractul de la Spitalul de Pneumologie. Rar (…) Este foarte eficient şi foarte corect (…) Firma este din Botoşani, iar oamenii sunt foarte corecţi. Când îi sun, ne răspund imediat, când ne întâlnim la ora fixată sunt aici, discutăm problemele, le rezolvăm, deci e foarte, foarte laudabil şi foarte rar’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Covasna.

Unitatea medicală, aflată în construcţie în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, va avea o capacitate de spitalizare de 34 de paturi şi va cuprinde

o policlinică şi un dispensar de specialitate.

În momentul de faţă dispensarul TBC şi Secţia de pneumologie funcţionează în condiţii ‘inadecvate’, în două clădiri separate din municipiul Sfântu Gheorghe, aflate într-o stare avansată de degradare.

‘Realizarea acestei investiţii este necesară pentru îmbunătăţirea şi eficientizarea actului medical de la nivelul acestei specializări, iar pacienţii vor beneficia, după finalizarea lucrărilor, de condiţii conforme pentru investigaţii şi tratamente de specialitate. Capacitatea de spitalizare a noii clădiri va fi de 34 de paturi, repartizate în saloane de 2 locuri. Finanţarea acestui obiectiv este asigurată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, valoarea contractului aferent acestui obiectiv de investiţii fiind de aproximativ 28 milioane lei’, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Companiei Naţionale de Investiţii. AGERPRES / (A, AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks