Acasă652Dâmboviţa: Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat a Cardiacilor Critici a spitalului...

Dâmboviţa: Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat a Cardiacilor Critici a spitalului judeţean, echipată la standarde europene

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte (SJUT) anunţă miercuri, într-un comunicat de presă, că dispune, din această săptămână, de o Unitate de Supraveghere şi Tratament Avansat a Cardiacilor Critici (USTACC) echipată la standarde europene.

Proiectul de modernizare şi dotare, în valoare de aproximativ 750.000 de lei, a fost finanţat din bugetul propriu al spitalului. Din anul 2006 nu se mai efectuase o intervenţie majoră pentru îmbunătăţirea condiţiilor de tratament în cadrul USTACC.

‘Este o realizare importantă. Vorbim despre singura Unitate de Terapie Intensivă Cardiologică din judeţul Dâmboviţa. Pentru mine, ca manager al spitalului, este la fel de important faptul că avem şi un colectiv de medici cu înaltă pregătire profesională. Unii dintre ei se specializează în prezent pentru cardiologie intervenţională, având în vedere că Secţia Cardiologie va fi extinsă şi dotată cu angiograf, printr-un proiect finanţat integral de Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Lucrările vor demara anul acesta’, susţine managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, Claudiu Dumitrescu.

Bolnavii care ajung la USTACC sunt monitorizaţi EKG permanent şi sunt supravegheaţi 24 de ore din 24 de medic şi asistent. Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat a Cardiacilor Critici din cadrul SJUT dispune de 12 paturi.

‘Sunt 10 paturi în salon şi două în rezerva pentru izolare, fiecare cu rampă de fluide – oxigen, vacuum şi aer comprimat, care reprezintă cea mai importantă şi cea mai costisitoare dintre dotările unei astfel de unităţi. De asemenea, a fost achiziţionat mobilier de ultimă generaţie, care răspunde nevoilor pacienţilor cu mobilitate redusă. Totodată, au fost construite grupuri sanitare care permit accesul cu targa, fiindcă vorbim de bolnavi în stare gravă’, se mai arată în comunicatul Spitalului Judeţean Târgovişte.

Noile dotări vor permite medicilor să facă investigaţii care până acum nu erau posibile la spitalul judeţean.

‘Am renovat absolut tot (…). Dotările actuale ne permit să efectuăm proceduri minim invazive de urgenţă, precum: pericardiocenteze, cardiostimulări temporare, catetere venoase centrale. Când vom avea şi angiograful, sper eu, anul viitor, vom putea efectua coronarografii şi vom putea pune stenturi. Acum, trimitem pacienţii la Bucureşti’, afirmă directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, Ovidiu Ţoni. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks