O persoană din judeţul Vrancea, aflată în moarte cerebrală, a salvat alte cinci persoane bolnave în urma prelevării de organe efectuată la Spitalul de Neurochirurgie ‘Prof. dr Nicolae Oblu’ din Iaşi. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr Raluca Neagu, a declarat că în urma intervenţiei de prelevare la Spitalul ”Sf Spiridon” vor fi transplantate corneele, iar la Spitalul ‘Dr. C.I. Parhon’ au fost efectuate două transplanturi renale. Un alt transplant, hepatic, a fost efectuat la Spitalul Fundeni. Purtătorul de cuvânt al Spitalului ‘Dr. C.I. Parhon’ din Iaşi, Ionuţ Nistor, a declarat că pacienţii care au beneficiat de transplant renal sunt în vârstă de 46 ani, respectiv 47 de ani, din judeţele Galaţi şi Bacău. Cei doi, diagnosticaţi cu glomerulonefrită cronică, se aflau de doi ani pe listele de aşteptare ale spitalului pentru efectuarea unui transplant renal. ‘Au fost doi pacienţi care făceau dializă din 2017, cu vârste asemănătoare cu donatorul. Intervenţiile au durat între patru şi patru ore şi jumătate. Pacienţii sunt bine în acest moment şi se recuperează’, a declarat Adelina Miron, medic din echipa de transplant renal. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)