AcasăPoliticaLegea privind avertizorii de integritate din Ungaria: Grupuri europarlamentare solicită un răspuns...

Legea privind avertizorii de integritate din Ungaria: Grupuri europarlamentare solicită un răspuns ferm din partea CE

Majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European i-au cerut Comisiei Europene ”să utilizeze toate instrumentele” avute la dispoziţie pentru a soluţiona problema legii ungare privind avertizorii de integritate, act normativ ce le permite cetăţenilor să-i denunţe anonim pe cei care „pun la îndoială” concepţia despre căsătorie, familie şi gen, transmite luni DPA, relatează Agerpres.

Într-o scrisoare comună, consultată de agenţia de presă germană, liderii grupurilor PPE, S&D, Renew Europe, Verzilor şi Stângii i-au solicitat şefei executivului comunitar, Ursula von der Leyen, să dea un răspuns ferm autorităţilor ungare cu privire la această chestiune.

În mod suprinzător, legea a fost blocată vineri de preşedinta Ungariei, Katalin Novak, o confidentă a premierului Viktor Orban.

Noua lege conţine un amendament, la o lege din 2014, care extinde lista domeniilor pentru care cetăţenii pot raporta.

În scopul „protejării modului de viaţă maghiar”, amendamentul autorizează astfel denunţarea „oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei”, înscrisă în Constituţie din 2019 ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

De asemenea, încurajează denunţul persoanelor care neagă „dreptul copiilor la o identitate corespunzătoare sexului lor la naştere”. Legea a interzis studiile de gen, înregistrarea schimbărilor de sex la starea civilă şi adopţia de către cuplurile homosexuale.

În aceeaşi scrisoare, grupurile europarlamentare semnatare critică şi un proiect de lege ce reglementează învăţământul public. Ele susţin că, dacă va fi adoptată, această lege va ”limita drastic drepturile fundamentale” ale profesorilor, printre care autonomia profesională şi dreptul la grevă, în această privinţă fiind citat un studiu al organizaţiei neguvernamentale Comitetul Helsinki.

sursa – AGERPRES

Articolul Legea privind avertizorii de integritate din Ungaria: Grupuri europarlamentare solicită un răspuns ferm din partea CE apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks