Acasă652Maramureş: Cinci intervenţii chirurgicale complexe efectuate de o echipă mixtă a SJU

Maramureş: Cinci intervenţii chirurgicale complexe efectuate de o echipă mixtă a SJU

Cinci cazuri de patologie aortică abdominală complexă, cu risc vital au fost rezolvate endovascular cu succes la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, a informat, marţi, managerul unităţii medicale, Alexandru Oros.

Conform acestuia, în perioada 11-12 noiembrie la SJU Baia Mare, LACCCI o echipă multidisciplinară de medici din specialităţile cardiologie intervenţională, chirurgie vasculară, ATI a efectuat cu succes 5 proceduri EVAR (reparare endovasculară a aortei abdominale infrarenale) pentru 4 anevrisme aortice de mari dimensiuni cu iminenţă de ruptură şi o disecţie aortică la nivelul bifurcaţiei terminale.

‘În ceea ce priveşte procedurile şi pacienţii , dorim să facem câteva precizări: Toţi cei cinci pacienţi prezentau risc procedural major datorită patologiei, vârstei şi comorbidităţilor asociate, făcându-i candidaţi inadecvaţi pentru operaţie deschisă, clasică. Spre exemplificare, trei pacienţii erau sechelari AVC, o femeie cu afectare cardiacă semnificativă, unul cu embolie pulmonară în acest an, unul cu stenoză de arteră renală, trei cu stenoze iliace asociate, iar pacientul cu disecţia aortică avea în antecedente operaţie pe cord deschis de protezare valvulară aortică (pentru endocardita infecţioasă), dublu by-pass aorto coronarian, stentare coronariană pentru infarct miocardic şi stimulator cardiac(…) De menţionat că procedura efectuată la acest pacient a fost o premieră in serviciul nostru, fiind prima disecţie aortică rezolvată exclusiv intervenţional, endovascular, inclusiv hemostaza percutană.’ a spus Alexandru Oros.

Intervenţia chirurgicală la unul dintre pacienţi a fost efectuată în stare trează.

‘O altă pacientă, în afară de vârsta înaintată, prezenta stenoză aortică strînsă, afectare coronariană trivasculară ceea ce face contraindicată anestezia generală sau rahianestezia. Asociat pacienta avea calcifieri masive la nivelul arterelor femurale, ceea ce contraindica abordarea percutană clasică. La această pacientă s-a practicat în premieră, pentru un astfel de caz, de către echipa ATI, un tip de special de anestezie echoghidată, bloc anestezic regional, ceea ce a permis echipei de chirurgie vasculară să deschidă arterele femurale la vedere, cu pacienta trează şi conştientă, fără ca aceasta să simtă ceva, în aceaşi manieră a fost implantat şi endograful aortic de către echipa de cardiologie intervenţională’ a mai spus, Alexandru Oros.

Conform acestuia, anevrismele aortice în sine erau de mari dimensiuni, cu particularităţi anatomice redutabile (precum angulaţii exprimate, calcifieri masive, tromboză asociată sau anevrisme iliace asociate), ceea ce a îngreunat suplimentar munca echipei şi riscul procedural.

De asemenea, 3 dintre proceduri au presupus etape intermediare înainte de plasarea endograftului, precum embolizarea unei artere hipogastrice anevrismale şi dilatări cu balon ale artereleor ilice pentru a facilita accesul.

Toţi pacienţii au fost intervenţionaţi fără anestezie generală, fiind conştienţi, comunicându-se cu ei, ceea ce a redus semnificativ riscurile asociate medicaţiei anestezice.

Îngrijirea postprocedurală a fost asigurată de către personalul secţiei USTACC. Cu toate riscurile asociate, toti pacienţii sunt asimptomatici, în stare bună, stabili hemodinamic, fără complicaţii.

Aceste proceduri au putut fi realizate datorită includerii SJU Baia Mare în programul Naţional de Boli Cardiovasculare -subprogramul de proceduri prin tehnici hibride pentru tratamentul anevrismelor de aortă abdominală al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks