Acasă55Preşedintele Klaus Iohannis, primit de omologul argentinian

Preşedintele Klaus Iohannis, primit de omologul argentinian

Buenos Aires, 25 apr – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul său argentinian, Alberto Fernandez.

El este însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis.

Şeful statului a fost primit cu onoruri militare la Palatul prezidenţial Casa Rosada din Buenos Aires.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune. De asemenea, şeful statului va participa la un dejun oficial.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe Klaus Iohannis fac parte consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu, Cosmin Marinescu, consilierii de stat Sandra Pralong şi Alexandra Bocşe, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, precum şi ambasadorul României în Argentina, Dan Petre.

Cu ocazia întrevederii va fi semnat un memorandum de înţelegere între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Agenţia Argentiniană de Cooperare Internaţională şi Asistenţă Umanitară – ‘Căştile Albe’ din Republica Argentina. De asemenea, va fi semnat un document bilateral de cooperare în domeniul cercetării agricole.

Vizita oficială în Argentina încheie turneul preşedintelui Klaus Iohannis în America Latină, început pe 18 aprilie. Şeful statului s-a aflat pe 18 şi 19 aprilie în Brazilia, iar pe 22 aprilie în Chile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks