Unitatea mobilă de testare a Institutului Oncologic Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, va efectua gratuit teste Babeş – Papanicolau, între 15 şi 17 iulie şi 22 şi 24 iulie, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 12 – 14.
Personalul medical va fi disponibil în intervalul orar 11,00 – 16,00, cu posibilitatea de prelungire a programului până la ora 17,00, anunţă Primăria Sectorului 3, într-o postare pe Facebook.
‘Institutul Oncologic Bucureşti cu Unitatea mobilă, prin Programul naţional de depistare activă a cancerului de col uterin susţinut de Ministerul Sănătăţii, vine, astfel, în sprijinul femeilor cu situaţie materială precară cu domiciliul în Bucureşti sau în judeţul Ilfov, inclusiv al celor fără asigurare medicală, cu vârsta între 25 şi 64 ani, care nu au fost testate în ultimii cinci ani prin programe naţionale de screening şi care nu au fost niciodată diagnosticate cu vreo boală oncologică ginecologică’, precizează sursa citată.
Pentru efectuarea testului, va fi necesară numai cartea de identitate.
Probele prelevate vor fi analizate la Institutul Oncologic Bucureşti, iar rezultatele vor fi transmise de medicii Institutului direct pacientelor. În cazul în care vor fi depistate anomalii, pacienta va fi tratată la Institutul Oncologic Bucureşti.
Cancerul de col uterin continuă să fie o cauză importantă a mortalităţii în lume şi în particular în România unde s-au înregistrat 3.380 de cazuri noi şi 1.805 decese în anul 2020, rata incidenţei şi a mortalităţii prin cancer de col uterin situându-ne pe primul loc în Europa, arată sursa citată. Prevenţia primară prin depistarea precoce a leziunilor pre-canceroase prin testarea Babeş – Papanicolau, dar şi vaccinarea împotriva virusului HPV pot contribui la reducerea substanţială a incidenţei şi a mortalităţii în urma cancerului de col uterin întrucât acesta este un tip de cancer care, depistat din timp, poate fi tratat.