AcasăPoliticaPSD reproșează PNL eșecul Schengen şi se cere demisia lui Bode; Iohannis,...

PSD reproșează PNL eșecul Schengen şi se cere demisia lui Bode; Iohannis, considerat principalul responsabil

După ce Austria și Olanda s-au opus în Consiliul JAI aderării României la spațiul Schengen, liderii PSD consideră că PNL este vinovat pentru eșec, având în vedere cum au negociat liberalii dosarul Schengen, scrie b1tv.ro.

Conducerea PSD critică PNL, considerând că eșecul aderării la spațiul Schengen reprezintă un eșec al politicii PNL, dar și pentru președintele Klaus Iohannis, notează Europa Liberă.

Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Bogdan Aurescu și Cătălin Predoiu, sunt cei pe care liderii social-democrați îi consideră responsabili.

Nu e un atac, e pur și simplu o constatare. Cine poate contrazice asta? Îi atacăm dacă le spunem că au eșuat? Ce ar trebui să facem? Noi, pesediștii răi, am convins toate partidele social-democrate din Europa că merităm în Schengen. Iohannis de ce nu i-a convins pe populari?”, a spus un membru al conducerii PSD.

De asemenea, surse politice citate de Europa Liberă  au declarat înaintea votului din Consiliul JAI că ministrul Lucian Bode nu intenționează să-și dea demisia, mai ales că a existat un vot politic al Austriei și nu unul tehnic, care i se poate imputa ministerului de Interne.

„Bode nu cred că mai poate rezista la ministerul de Interne. Nu văd cum”, a reacționat un europarlamentar social-democrat.

Premierul Nicolae Ciucă a anticipat o posibilă ruptură între PNL și PSD pe tema Schengen și i-a rugat pe colegii de partid să nu răspundă atacurilor venite din partea social-democraților.

Marcel Ciolacu a criticat deschis joi faptul că popularii europeni, familia politică a liberalilor, s-au opus României, în timp ce țara noastră a obținut sprijinul social-democraților europeni. UDMR a catalogat votul din JAI drept „o decizie mizerabilă”.

„Vreau să mulțumesc în mod special familiei politice social-democrate europene care a înțeles eforturile României și ne-a susținut permanent. Ajutorul premierilor din cele mai importante state, ajutorul comisarilor europeni și al colegilor noștri de stânga din Europa până în ultima clipă a fost decisiv pentru ca România să se bucure de o asemenea susținere la nivel european”, a transmis Marcel Ciolacu.

Liderul social-democrat susține că dreapta politică europeană, din care face parte și PNL, trebuie își asume această situație care creează o problemă uriașă Uniunii Europene.

„Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Puțin”, a fost mesajul lui Ciolacu.

Premierul a susținut că România va relua procesul de aderare la spațiul Schengen. „Regretăm și nu înțelegem poziția inflexibilă a Austriei. Decizia nu o merităm și o regretăm”, a declarat premierul Ciucă de la Palatul Victoria.

Ministrul de Interne a acuzat Austria că a călcat principiile de bază ale Uniunii Europene.

„Nu e un vot împotriva României, e un vot împotriva UE în ansamblul său, de care unii actori non-UE se pot bucura. Simțim că Rusia este pe cale să se mai bucure o dată de o nedreptate care i se face României”, a afirmat premierul de Interne, Lucian Bode.

Rareș Bogdan a declarat la Digi24 că va solicita excluderea din PPE a europarlamentarilor din partidul cancelarului austriac.

Articolul PSD reproșează PNL eșecul Schengen şi se cere demisia lui Bode; Iohannis, considerat principalul responsabil apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks