AcasăPoliticaREPORTAJ Harghita/ Peste 5.500 de elevi, la o oră de Limba română…altfel;...

REPORTAJ Harghita/ Peste 5.500 de elevi, la o oră de Limba română…altfel; ei au fost provocaţi la lectură de persoane publice

Peste 5.500 de elevi din Harghita au participat, miercuri, de Ziua Naţională a Lecturii, la o oră specială de Limba şi literatura română, ei fiind provocaţi să descopere bucuria cititului de mai multe persoane publice, cunoscute în judeţ sau la nivel naţional.

Evenimentul intitulat ‘Provocare la lectură – Ora de limba şi literatura română…altfel’ s-a adresat elevilor din ciclurile gimnazial şi liceal, secţia română şi secţia maghiară, şi s-a desfăşurat în mediul online.

Proiectul a fost iniţiat în 2022 de profesoara Manuela Nicoleta Stîngă, inspector de Limba şi literatura română, şi s-a dovedit a avea un mare succes, motiv pentru care el a continuat şi în 2023, invitaţi aleşi fiind persoane care îşi fac meseria cu pasiune şi care sunt cititori pasionaţi.

Singurul invitat care a participat şi la evenimentul din 2022 a fost inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente. La prima ediţie, acesta a devenit ‘domnul Popularitate’, întrucât a primit cele mai multe scrisori din partea elevilor, după ce i-a provocat să citească romanul ‘Băieţii din strada Pál’, semnat de scriitorul maghiar Ferenc Molnár.

În acest an, inspectorul şcolar general, pe care un elev l-a întrebat, anul trecut, dacă nu cumva este Ion Creangă, datorită talentului de povestitor, le-a recomandat elevilor cartea ‘Aventurile lui Tom Sawyer’, a lui Mark Twain, despre care a spus că este o poveste captivantă, scrisă cu inteligenţă şi umor, ‘o adevărată capodoperă’.

Apoi, inspectorul le-a dezvăluit câteva detalii despre personalitatea lui Tom, ‘un copil care trăieşte mai tot timpul în lumea viselor şi a fanteziei’, care ‘nu tolerează plictiseala, rutina, monotonia’ şi care este un personaj de la care se poate învăţa multe.

Demeter Levente i-a îndemnat pe copii să citească, punctând faptul că cititul este un lucru minunat.

”Cititul este un lucru minunat, un obicei care creşte imaginaţia, dă posibilitatea să vă regizaţi propriile voastre filme şi, uneori, aceste filme sunt mult mai bune decât cele pe care le vedem în cinematografe sau în televiziune’, a spus inspectorul şcolar general.

Un alt invitat al evenimentului a fost preotul Petru Cătinen, din Topliţa, care ajută zilnic zeci de copii de la Centrul Social ‘Călimănel’ din oraş, organizează tabere de pictură sau chiar un festival de folk şi care a fost prezentat ca fiind un pasionat de ştiinţă şi un iubitor al ‘minunilor cosmice’.

Poate surprinzător, părintele le-a recomandat copiilor cartea ‘Stele şi constelaţii pe înţelesul tuturor’, a lui Klaus M. Schittenhelm, explicând că este o carte ‘care îndeamnă la acţiune’.

Părintele a mărturisit că una dintre pasiunile sale este să privească cerul şi că petrece multe nopţi afară, uitându-se după stele, după constelaţii şi făcând poze la galaxii şi nebuloase.

‘Provocarea mea nu este doar la lectură. Provocarea mea este la acţiune. De ce? Sunt convins că voi ştiţi că fiecare carte îţi lărgeşte, cumva, orizontul cultural, intelectual, emoţional. Cartea aceasta, însă, te ajută să-ţi dezvolţi curiozităţile despre cer, să înţelegi mai bine cerul nopţii, atunci când ieşi afară şi te uiţi pe cer, nu doar să zici: ‘uite ce stele frumoase!’, ci să ştii cum se numesc, care sunt, unde se află planetele, de ce soarele răsare într-o parte şi apune în cealaltă parte. Efectiv, cartea asta, de la prima pagină, îţi spune aşa: ‘să te îmbraci gros, să îţi iei o cană cu ceai fierbinte, nişte biscuiţi şi să ieşi afară’. Să ieşi afară, s-o iei cu tine’, a spus preotul Cătinean.

El le-a vorbit şi de hărţile stelare din carte, care ‘te învaţă în ce parte să te uiţi şi acolo unde te uiţi te învaţă ce vezi pe cer’ şi le-a spus că ‘absolut nimic nu se compară cu descoperirea’.

‘Eu vreau să provoc mai departe, nu doar la lectură, ci, prin această carte, şi la acţiune. Aşa că, un sfat: lăsaţi Tiktok-ul, lăsaţi Instagramul, lăsaţi Youtube-ul, câteva ceasuri pe zi sau pe noapte, depinde ce alegeţi să citiţi, nu contează ce. Luaţi o carte, citiţi-o şi restul vă las să descoperiţi. Sunt câteva trucuri, e adevărat, care te ajută să priveşti cerul mai mai uşor, însă vă las să descoperiţi voi’, a transmis preotul, care i-a mai îndemnat pe elevi să aibă o pasiune şi să o dezvolte.

Printre invitaţii la eveniment s-a numărat şi Bogdan Colceriu, ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita şi organizator al festivalului SMARTFest, de la Borsec, care i-a îndemnat pe copii să citească ‘Inteligenţa Materiei’, carte semnată de prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan.

‘Cartea prezintă într-o manieră foarte, foarte elaborată şi spun eu, pe înţelesul tuturor, ceea ce înseamnă viaţa, ceea ce înseamnă muzica universală, ceea ce înseamnă vibraţia, frecvenţa sau alte lucruri cu care nu suntem atât de obişnuiţi, noi făcând parte, aproape în mod exclusiv, din cultura occidentală, care promovează mai mult cunoaşterea bazată pe ştiinţă’, a arătat Bogdan Colceriu.

Acesta l-a parafrazat pe părintele Petru Cătinean, care a spus că este important să privim spre cer, dar a opinat că este important ‘să privim şi în noi înşine’.

Un alt model în promovarea lecturii a fost producătorul de filme de desene animate Fazakas Szabolcs, din Odorheiu Secuiesc, cel care a înfiinţat şi parcul Mini Transilvania, vizitat de sute de mii de persoane.

El le-a dezvăluit copiilor povestea studioului său, de la Odorheiu Secuiesc, şi le-a spus că trăieşte în fiecare zi în lumea basmelor, realizând desene animate pe baza legendelor pe care le-a citit în copilărie, lăsate de strămoşii lui.

Cartea recomandată a fost ‘Legendarium’, care conţine legende locale şi care deocamdată este disponibilă doar în limba maghiară, varianta în limba română fiind în lucru, dar i-a invitat pe elevii români să se uite la desene animate realizate pe baza acestei cărţi şi care au subtitrare în limba română.

El i-a sfătuit pe elevi să îşi cunoască propriile legende, dar să fie atenţi şi la bunicii lor, ‘care ştiu multe poveşti’.

Printre cei care i-au provocat pe elevi la lectură s-a numărat şi directorul general al Romaqua Borsec, Radu Lăzăroiu, care a mărturisit că este un pasionat de lectură şi că citeşte de când se ştie.

Acesta le-a propus elevilor să citească ‘Arta războiului’, a lui Sun Tzu, despre care a menţionat că este un manual care, iniţial, era predat în şcolile de război, în academiile militare, dar care, între timp, ‘a început să fie o carte de căpătâi pentru cei care studiază management, pentru cei care studiază marketing, pentru cei care studiază orice este legat de societatea umană’.

El a mărturisit că a citit această carte de mai multe ori, prima dată la 14 ani şi de fiecare dată a descoperit ceva nou şi bun în ea.

‘Este o carte simplă, mică. O găsiţi aproape peste tot. Sunt ferm convins că este şi în limba maghiară. (…) Are 13 capitole şi vă recomand, atunci când o citiţi, să înlocuiţi cuvântul război cu viaţă, pentru că, spunea Ileana Vulpescu, ‘viaţa este o luptă între două bucăţi de hârtie: certificatul de naştere şi certificatul de deces’, (…) şi statul cu om. Atunci veţi vedea că, de fapt, arta războiului se transformă în arta vieţii, că generalul care scrie cartea trebuie să fiţi voi, pentru că este bine să vă trăiţi viaţa, ca să nu vă trăiască viaţa pe voi’, a afirmat Radu Lăzăroiu.

De asemenea, el i-a îndemnat pe copii să transforme armele, despre care se vorbeşte în carte, în ‘competenţe’ şi le-a spus să înveţe, pentru că vor avea mult mai multe atuuri, iar viaţa le va fi mai uşoară.

‘Recomand ca această carte să nu o luaţi direct în cuvintele în care a fost scrisă, ci să folosiţi cheile pe care vi le-am sugerat: viaţă-război, stat-om, arme-competenţe. (…) E o carte care se citeşte într-o zi, dar care vă poate marca toată viaţa’, a subliniat Radu Lăzăroiu.

O altă invitată a lecţiei de Limba şi literatura română…altfel a fost jurnalista Magyari Tekla, din Odorheiu Secuiesc, care le-a vorbit copiilor despre pasiunea sa pentru citit, despre faptul că, în adolescenţă, pentru că nu era o fată ‘cool’ şi era ‘mai deşteaptă decât frumoasă’, neavând un program ‘de discotecă’, a citit sute de cărţi, lucru care a ajutat-o foarte mult mai târziu, atât la facultate, cât şi în cariera sa de jurnalist.

‘Poate că acum vă este greu să credeţi, dar într-o singură conversaţie scurtă puteţi să vă daţi seama dacă omul respectiv a citit mult în viaţa lui sau chiar nu a citit deloc’, a declarat Magyari Tekla.

Ea le-a transmis copiilor că ‘cei din viaţa cărora lipseşte lectura nu pot sau pot recupera foarte greu paginile şi anii pierduţi’ şi le-a recomandat cartea ‘Bătrânul şi Marea’, a lui Ernest Hemingway, despre care a spus că a pus-o pe gânduri în adolescenţă.

Magyari Tekla le-a dezvăluit copiilor că datorită meseriei sale de jurnalist, care are legătură cu pasiunea pentru citit, a ajuns în Arhipelagul Cubanez, unde se petrece acţiunea cărţii, dar şi la casa lui Ernest Hemingway din Key West, Florida, în Statele Unite ale Americii.

‘Nu eu am plătit vacanţa de lux, ci m-am odihnit datorită lecturilor, adică a cititului şi scrisului. Şi, la fel, m-am odihnit datorită muncii mele în mai multe ţări din Europa, în America şi în Canada. Deci merită să citeşti şi să fii informat. (…) Sper din suflet că cele spuse de mine vor servi ca suficientă motivaţie şi pentru voi, pentru că eu ştiu deja sigur: chiar dacă vii dintr-o familie săracă, te poţi remarca în societate prin lectură şi autoeducaţie continuă’, a conchis jurnalista din Odorheiu Secuiesc.

Printre invitaţi s-a numărat şi campionul la parapantism Bogdan Oprea, care a mărturisit că nu a fost pasionat de lectură în copilărie, ci a descoperit dragostea de a citi mai târziu, când o prietenă i-a recomandat ‘Papillon’, roman autobiografic scris de Henri Charričre, carte pe care a şi recomandat-o elevilor participanţi la ”Provocarea la lectură”.

La rândul său, fosta mare biatlonistă Tofalvi Eva, participantă la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, dintre care la trei a fost drapelul României, le-a spus copiilor că a ajuns să citească foarte mult pentru că, pe vremea când făcea sport, călătorea în toată lumea şi întrucât atunci nu exista posibilitatea de a accesa Internetul de peste tot îşi umplea pauzele dintre antrenamente şi concursuri cu lectura unor cărţi.

Ea a recomandat cartea ‘La râul Piedra am şezut şi-am plâns”, a lui Paulo Coelho, pe care a caracterizat-o ca fiind ‘încântătoare’.

‘De-a lungul cărţii ne punem diferite întrebări, la care ajungem să medităm fără să ne dăm seama. Astfel, realizăm că trebuie să facem loc iubirii şi în inimile noastre şi să trăim fiecare moment al vieţii din plin’, a povestit fosta mare sportivă.

Ultimul invitat, producătorul de film Cornelius Ţepeluş, le-a recomandat copiilor cartea ‘Dracula’ a lui Bram Stoker şi le-a dezvăluit acestora detalii interesante despre cercetările pe care autorul le-a făcut, timp de şapte ani, înainte să scrie romanul, punctând faptul că această carte a adus popularitate Transilvaniei.

‘Trebuie să înţelegem că ‘Dracula’ este una dintre cele mai citite cărţi din istoria universală. Chiar dacă este o carte de ficţiune a prins aşa de multă popularitate încât dacă întrebi de ‘Dracula’ la Rio de Janeiro sau la Tokio sau la Sidney sau la New York, toată lumea ştie de Dracula şi de Transilvania’, a adăugat Cornelius Ţepeluş.

Producătorul harghitean a menţionat că a realizat un documentar despre Dracula, împreună cu strănepotul lui Bram Stoker, Dacre, şi a dezvăluit că pe baza unor notiţe lăsate de celebrul autor a fost identificat, în Munţii Călimani, un loc unde ar fi existat castelul fictiv al lui Dracula.

Singurul invitat care nu a participat la eveniment, chiar dacă era trecut în program, a fost ministrul Sportului, Eduard Novak, iniţiatoarea manifestării exprimându-şi speranţa că acesta va merge în vizită în şcolile din judeţ şi le va recomanda copiilor o carte pe care să o citească.

Inspectorul de Limba şi literatura română Manuela Nicoleta Stîngă a mai spus că evenimentul organizat de Ziua Naţională a Lecturii şi-a atins scopul – acela de a fi împreună şi de a descoperi bucuria de a citi.

‘Sunt convinsă că întâlnirea noastră de astăzi şi-a atins scopul, pentru că acel scop este de a fi împreună. Şi-a atins scopul pentru că suntem împreună şi pentru că descoperim, tot împreună, bucuria de a lectura, iar beneficiile o să le vedem pe parcurs, dragi elevi’, a arătat Manuela Nicoleta Stîngă.

Pe invitaţi aceasta i-a descris ca fiind oameni pasionaţi, puternici, care şi-au deschis sufletul, pentru a fi văzuţi, poate, altfel decât au fost cunoscuţi.

‘Eu am simţit pasiune, am simţit nişte oameni extrem de puternici care şi-au deschis sufletul, i-am văzut poate altfel. Am văzut un preot care este interesat de ştiinţă şi de lumea celor de Sus, la propriu, nu doar prin credinţă, am văzut un poliţist (jandarm – n.r.) cu muşchi, exact aşa mi-a spus un elev, care are un suflet extraordinar de mare. Am văzut o jurnalistă care a citit toată viaţa, o campioană care îndeamnă la lectură, am văzut un hoinar prin lume şi care se întoarce mereu acasă, am văzut un director care s-a legat 25 de ani de numele unui brand, am văzut un inspector şcolar general care cândva, nu ştiu când, a fost şi Ion Creangă, poate într-o viaţă anterioară, şi un pasionat de zbor pe care, cineva, la un moment dat, l-a provocat să citească şi de atunci nu se mai opreşte din citit’, a detaliat Manuela Nicoleta Stîngă.

Proiectul Inspectoratului Şcolar Judeţean va continua şi în perioada următoare. Elevii care s-au simţit provocaţi de o anume carte sau de un anumit invitat au la dispoziţie 30 de zile pentru a o citi, în timpul liber, lectura putând să se facă şi în limba maghiară.

Profesorii vor iniţia discuţii pe tema cărţilor alese, iar elevii vor redacta, în limba română, o scrisoare adresată invitatului care i-a provocat la lectură.

Scrisorile vor fi scanate şi vor fi trimise Inspectoratului Şcolar, iar invitaţii vor alege maximum trei scrisori care le-au atras atenţia şi vor transmite inspectorului de specialitate numele autorilor şi şcoala de provenienţă.

Elevii selectaţi şi profesorii lor coordonatori vor primi bilete de acces la un centru SPA din Odorheiu Secuiesc.

Manuela Nicoleta Stîngă i-a îndemnat pe copii, la finalul acţiunii, să citească, dar şi să scrie scrisori către invitaţii care i-au provocat, acest lucru nefiind, însă, obligatoriu.

‘Aşteptăm să descoperiţi bucuria lecturii şi să ne-o transmiteţi şi nouă”, a conchis Manuela Nicoleta Stîngă.

Sursa: PRESSONLINE

Articolul REPORTAJ Harghita/ Peste 5.500 de elevi, la o oră de Limba română…altfel; ei au fost provocaţi la lectură de persoane publice apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks