AcasăStiri generaleSenat/ Comisia juridică - aviz favorabil acordat candidaţilor pentru CCR

Senat/ Comisia juridică – aviz favorabil acordat candidaţilor pentru CCR

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, miercuri, în urma audierilor, toate cele trei candidaturi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale – Iulia Scântei, Peter Ecksterin-Kovacs şi Radu Ghidău.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a precizat că votul acordat fiecăruia dintre cei trei candidaţi a fost în unanimitate, pentru că aceştia îndeplinesc condiţiile, plenul Senatului urmând să decidă, în şedinţele din 3 mai sau 4 mai, care dintre candidaţi va fi ales.

Candidaţii au fost propuşi astfel: din partea PNL – Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice din Senat; USR – Peter Ecksterin-Kovacs, fost senator UDMR; AUR – Radu Ghidău, fost deputat PNŢCD.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks