Acasă652Suceava: Spitalul Rădăuţi a obţinut o finanţare de 9 milioane euro prin...

Suceava: Spitalul Rădăuţi a obţinut o finanţare de 9 milioane euro prin POIM pentru achiziţia de echipamente medicale

Spitalul Municipal Rădăuţi a obţinut o finanţare de aproximativ 9 milioane de euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru achiziţia de echipamente medicale, printre care un computer tomograf şi un aparat de radiologie şi fluoroscopie digital.

Primăria Municipiului Rădăuţi a anunţat, joi, că Spitalul Municipal va achiziţiona circa 1.500 de echipamente medicale printr-un proiect privind consolidarea capacităţii unităţii medicale în identificarea şi tratarea infecţiei cu virusul SARS-COV-2.

Sursa citată a precizat că Ministerul Fondurilor Europene a anunţat finalizarea ultimei etape de evaluare şi promovare a proiectului în faza de contractare.

‘Managerul unităţii spitaliceşti, Romeo Negruţ, a finalizat deja procedura de licitaţie pentru cele aproape 1.500 de echipamente, dintre care demn de semnalat sunt un computer tomograf şi un aparat de radiologie şi fluoroscopie digital de ultimă generaţie, a căror valoare este de aproximativ 1.000.000 euro’, se arată în comunicatul primăriei.

Totodată, se menţionează că, în perioada imediat următoare, va avea loc semnarea contractului de finanţare şi, datorită managementului eficient al spitalului în privinţa finalizării procedurii de licitaţie, echipamentele vor intra în funcţiune până la finalul acestui an. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks