AcasăStiri generaleUn memorandum de colaborare cu Fundaţia Ţiriac în vederea construirii unui patinoar...

Un memorandum de colaborare cu Fundaţia Ţiriac în vederea construirii unui patinoar la Braşov, aprobat de Consiliul Local

Consiliul Local Braşov a aprobat, vineri, într-o şedinţă de îndată, un memorandum de colaborare cu Fundaţia Ion Ţiriac, în vederea realizării unui patinoar dedicat în special antrenamentelor copiilor şi juniorilor.

Joi, acest memorandum nu a trecut de plenul CL Braşov în lipsa voturilor consilierilor PNL şi PSD, care au argumentat că nu pot vota în necunoştinţă de cauză, deoarece nu le-a fost prezentată documentaţia aferentă în timpul prevăzut de lege, înainte de şedinţă.

Conform explicaţiilor primarului USR Allen Coliban, fundaţia ar urma să cumpere un teren, pe care să realizeze investiţia pe cheltuiala sa, iar apoi patinoarul ar urma să fie dat în administrare municipalităţii braşovene.

Potrivit lui Coliban, detaliile colaborării cu Fundaţia Ion Ţiriac vor fi prezentate Consiliului Local Braşov abia la sfârşitul lunii ianuarie.

‘Fundaţia Ţiriac vrea să colaboreze cu Municipiul Braşov pentru dezvoltarea hocheiului şi a patinajului artistic în rândul copiilor din Braşov. Fundaţia Ţiriac vrea să construiască din fonduri proprii un patinoar nou. Tot Fundaţia Ţiriac vrea să cumpere şi terenul pe care va construi patinoarul, existând un acord preliminar cu proprietarul, valabil doar până la finalul acestui an. Municipiul ar urma să primească gratuit acest patinoar, să suporte doar costurile cu funcţionarea şi să asigure cadrul organizatoric pentru antrenamentele copiilor (prin Clubul Sportiv Municipal Corona). Acestea sunt principiile care au fost transpuse într-un Memorandum de Înţelegere ce necesită aprobarea Consiliului Local. Fără această aprobare, Fundaţia Ţiriac nu va cumpăra terenul şi îşi va retrage oferta de colaborare. Detaliile contractului dintre Fundaţia Ţiriac şi Municipiul Braşov ar urma să fie aprobate separat, în luna ianuarie, Memorandumul reprezentând doar un prim pas – afirmarea intenţiei de a colabora, din partea Consiliului Local’, a explicat primarul Allen Coliban pe contul său de Facebook.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks