AcasăStiri generaleUrban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucureşti - între 14...

Urban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucureşti – între 14 şi 16 octombrie

Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucureşti, va avea loc în perioada 14-16 octombrie la The Pub Trocadero din Capitală.

‘Vor fi trei seri tematice ce aduc în prim plan plăsmuirea şi modernitatea bluesului peste veacuri. Bluesul este un diamant cu multe faţete, unele şlefuite, altele mai opace, dar cu siguranţă pline de poveşti şi spirite libere, pătrunzătoare. Odată ce te prinde în mrejele sale bluesul îţi umple inima de bucurie şi te poartă pe cărări nebănuite ale frumosului, dar şi ale artei sunetelor, ceea ce vor putea să descopere sau redescopere toţi cei care vor trece pragul festivalului’, a declarat Radu Lupaşcu, Event Manager, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Cap de afiş al evenimentului sunt Gianluca D’Alessio (Italia), Ride On Band (Bucureşti) şi Burning Blues Band (Timişoara). Acestora li se alătură alţi artişti de valoare, în trei seri cu tematică individuală: pe 14 octombrie va fi fusion, seara de 15 octombrie va reveni bluesului, iar în ultima zi a evenimentului scena va aparţine chitariştilor virtuoşi, precizează organizatorii.

Prima zi a festivalului, Fusion Day, este un amestec binevenit şi închegat de blues, rock, pop, funk, soul şi prog. Urban Blues Fest – Autumn Edition, oferă fanilor muzicii de calitate primul invitat din afara ţării, Gianluca D’Alessio, o captivantă sinteză a coagulărilor muzicale existente pe plan mondial. Quartetul chitaristului italian Gianluca D’Alessio este headlinerul serii, dedicate muzicii de fuziune. În aceeaşi zi, două trupe româneşti, Green Ties şi The Groovy Bastards, ne vor surprinde cu prospeţimea şi elasticitatea viziunilor lor, se arată în comunicat.

Ziua de 15 octombrie, Blues Connection, este dedicată relaţiei directe dintre bluesul ancestral şi lumea modernă. Programul este deschis de Soul Serenade, ce îmbină stiluri şi estetici din tradiţia Statelor Unite, de la bluesul de la finele sec. XIX până la începuturile tradiţiei de jazz şi swing din anii ’30. Duo-ul Soul Serenade îl va avea ca invitat special pe Hanno Hoefer. Va urma cvintetul Black River Blues Band, iar headlinerul serii va fi sextetul hard blues rock Ride On Band care îşi va lansa al doilea album şi, în premieră, primul vinyl de blues românesc.

În ultima seară de festival, Guitar Night, vor urca pe scenă membri ai grupului Survolaj, Szabó Zsolt, Molnár Levente şi Ştefan Czifrak, transformaţi de ceva vreme în revigorantul Burning Blues Band, odată cu cooptarea carismaticului vocalist şi muzicuţist Bogy Nagy. Headlinerul timişorean Burning Blues Band închide ediţia de toamnă a festivalului.

În deschiderea zilei de duminică, publicul bucureştean va avea parte de două surprize: Southerman Robbie – o călătorie solo guitar în country folk blues şi Baldovin Blues Band special guest Rareş Totu (chitară) şi Adrian ‘Geagea’ Mariaş (voce) – un dinamic quartet de blues rock cu doi invitaţi, plin de intervenţii chitaristice impetuoase.

Din cadrul festivalului nu vor lipsi două expoziţii foto, un târg de vinyluri, dar şi lansări de carte şi o lansare de album.

Pe toată durata festivalului, publicul este invitat să descopere lucrările integrate în cele două expoziţii foto, găzduite în club: ‘Fotografie de concert’, ce va însuma lucrări realizate de fotografii revistei Arta Sunetelor din cei 14 ani de existenţă virtuală, şi ‘Fotografie urbană’ – o oglindă vie a frumosului urât din graba trecătorului.

A doua ediţie a târgului The Pub Music Marketplace, eveniment dedicat împătimiţilor de vinyl, va avea loc pe 15 octombrie, între orele 12,00 – 19,00. Vor fi prezenţi cu standuri colecţionari, case de discuri româneşti şi magazine de discuri.

Tot pe 15 octombrie vor avea loc două lansări de carte şi două lansări de album.

Biletele pot fi achiziţionate online din reţeaua ambilet.ro şi din locaţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks