AcasăStiri generaleVaslui: Tânăr de 25 de ani, rănit după ce autoutilitara în care...

Vaslui: Tânăr de 25 de ani, rănit după ce autoutilitara în care circula a intrat în remorca unui tractor

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din judeţul Vrancea, a fost rănit, vineri, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce autoutilitara în are circula a intrat în remorca unui tractor, pe DE 581. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, şoferul autoutilitarei nu a păstrat distanţa regulamentară şi a acroşat remorca unui tractor. ‘Conducătorii auto ai celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În urma coliziunii dintre autoutilitara înmatriculată în judeţul Vrancea şi remorca tractorului, a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Slobozia Bradului, care a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la Spitalul de Urgenţă Vaslui’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, verificările fiind continuate pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks