Acasă652Galaţi: Amenzi de aproximativ 100.000 lei pentru nereguli în activitatea de îngrijire...

Galaţi: Amenzi de aproximativ 100.000 lei pentru nereguli în activitatea de îngrijire la domiciliu

Echipele de control ale Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Galaţi au aplicat, în luna decembrie a anului trecut, sancţiuni în valoare de aproximativ 100.000 lei pentru nereguli în activitatea de îngrijire la domiciliu, informează, vineri, Biroul de relaţii publice al instituţiei.

Potrivit sursei citate, în urma controalelor s-au constatat situaţii în care furnizorii de servicii medicale au raportat activitate suprapusă a asistenţilor medicali la mai mulţi pacienţi, personalul medical a declarat că a prestat servicii la domiciliul pacienţilor, deşi era pontat la alţi angajatori, iar serviciile acordate erau alternate în municipiul Galaţi cu serviciile acordate în localităţi din mediul rural fără să existe timpi de deplasare.

Sancţiunile dispuse au fost în valoare de peste 99.400 lei.

Totodată, a fost suspendat contractul unui furnizor ca urmare a suprapunerii programului de lucru al medicului cu programul de la alţi angajatori, iar pentru că pe durata controlului s-au constatat abateri legale ce depăşesc aria de competenţe a CAS, au fost sesizate instituţiile abilitate.

‘Am ales să ne orientăm atenţia din nou către această categorie de furnizori, acţiunea de control fiind practic o altă etapă a controlului din perioada iunie-iulie. Şi la momentul respectiv a fost vorba de o analiză documentară, motiv pentru care ne-am fi aşteptat să nu mai identificăm probleme ce sfidează orice logică firească. Este evident că un asistent medical nu putea să efectueze procedurile medicale pentru trei pacienţi în acelaşi timp, nu putea să parcurgă o distanţă chiar şi de 70 kilometri într-un minut, să ofere servicii atunci când îşi desfăşura activitatea la un alt angajator sau în intervalul de timp în care s-a aflat în afara graniţelor ţării. Ulterior finalizării acţiunii de control, un furnizor a solicitat încetarea relaţiilor contractuale, iar alţi doi au cerut suspendarea activităţii’, a declarat directorul CAS Galaţi, George Toderaşc.

CAS Galaţi a încheiat cu furnizorii de servicii medicale un număr de 12 contracte pentru activitatea de îngrijire la domiciliu.

Serviciile de îngrijiri la domiciliu sunt adresate persoanelor cu afecţiuni acute şi/sau cronice, care prezintă un anumit nivel de dependenţă şi o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate sanitară în vederea asigurării îngrijirilor ambulatorii şi sunt efectuate numai la indicaţia medicilor. Prin acestea se urmăreşte îmbunătăţirea stării de bine a pacienţilor din punct de vedere fizic şi psihic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks