AcasăStiri generaleBuzău: Bărbat reţinut de poliţişti în flagrant, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism

Buzău: Bărbat reţinut de poliţişti în flagrant, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru infracţiunea de proxenetism, după ce a fost prins în flagrant în timp ce intermedia întreţinerea de relaţii sexuale implicând o tânără în vârstă de 18 ani dată dispărută de la domiciliu.

Poliţiştii au fost sesizaţi de către bunica tinerei care ar fi plecat voluntar de acasă.

‘La data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din Pogoanele au fost sesizaţi de către o localnică cu privire la faptul că nepoata sa a plecat de la domiciliul ei de aproximativ o săptămână şi nu a mai revenit. În scurt timp, persoana căutată a fost depistată şi, din discuţiile purtate cu aceasta, au reieşit indicii că tânăra întreţine relaţii contra cost, intermediate de către un bărbat, de 27 de ani, de asemenea din Pogoanele. Astfel, a fost constituită de îndată o echipă operativă şi, în mai puţin de 12 ore, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi intermediat întreţinerea de relaţii sexuale, în schimbul unor sume de bani, între tânăra de 18 ani şi alţi doi localnici’, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.

‘În baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul de 27 de ani a fost luată măsura reţinerii, pentru de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.Ulterior, procurorul a dispus continuarea cercetărilor faţă de acesta, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub măsura controlului judiciar’, informează IPJ Buzău.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks