Acasă93Giurgiu: Salariaţii din Finanţe au participat la un protest spontan pe scările...

Giurgiu: Salariaţii din Finanţe au participat la un protest spontan pe scările din faţa instituţiei

Peste 120 de salariaţi din Finanţe Giurgiu au participat vineri la un protest spontan ca urmare a nemulţumirilor cu privire la condiţiile de muncă şi noile prevederi legislative salariale.

‘ Şi astăzi, angajaţii de la Finanţe Giurgiu fie că sunt membrii de sindicat, fie că nu, pentru că până la urmă toţi au aceeaşi doleanţe privind egalizarea salariilor, au participat vineri la un protest spontan care a durat două ore şi jumătate, în timpul căruia au întrerupt activitatea şi au ieşit pe scările din faţa instituţiei’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului din Finanţe Giurgiu, Petre Pană.

El spune că şi aşa numărul angajaţilor de la Finanţe Giurgiu este mai mic decât cel necesar pentru că unii s-au pensionat şi nu au mai fost angajaţi alţii în loc, iar condiţiile de lucru presupun utilizarea de calculatoare şi imprimante vechi, egalizarea salariilor este normală şi ‘nu angajaţii din Finanţe sunt vinovaţi de deficitul bugetar’, iar dacă situaţia nu va fi rezolvată protestele vor continua.

În judeţul Giurgiu, un număr de 220 de persoane lucrează în Finanţe, iar 170 sunt membrii de sindicat. AGERPRES( AS- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks