AcasăStiri generaleSector 5: Poliţia Locală va putea ridica maşinile care împiedică desfăşurarea lucrărilor...

Sector 5: Poliţia Locală va putea ridica maşinile care împiedică desfăşurarea lucrărilor publice

Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat, luni, cu 14 voturi ‘pentru’, un proiect ce prevede împuternicirea Poliţiei Locale pentru a ridica maşinile care împiedică desfăşurarea lucrărilor publice în această zonă administrativă.

În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului local, s-a dezbătut proiectul privind împuternicirea Direcţiei Generale de Poliţie Locală pentru efectuarea operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, cu titlu gratuit, a autovehiculelor care împiedică activitatea societăţilor specializate aflate în subordinea Consiliului Local Sector 5 sau a instituţiilor/companiilor abilitate să execute intervenţii la reţelele de utilitate publică pe raza Sectorului 5.

Referatul proiectului a fost semnat de primarul interimar al Sectorului 5, Constantin Ion Melnic. Actul normativ a primit avizul Comisiei de urbanism, lucrări publice, administrarea teritoriului, domeniului public şi privat Sector 5, patrimoniului şi fondului funciar şi a beneficiat de raportul de specialitate al Direcţiei Generale de Poliţie Locală.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks