AcasăPoliticaTrei elevi din Kazahstan au fost răniţi după ce au fost atacaţi...

Trei elevi din Kazahstan au fost răniţi după ce au fost atacaţi cu un topor şi un cuţit de un alt elev

kazahtan

Trei elevi au fost răniţi luni într-un gimnaziu din Kazahstan, ţară din Asia Centrală, după ce au fost atacaţi cu un topor şi un cuţit de un alt elev, care a fost arestat, au anunţat autorităţile kazahe, informează AFP, conform Agerpres.

Autorul atacului, elev în ultimul an de gimnaziu, „a ieşit de la toaletă cu un cuţit şi un topor”, a precizat un responsabil din Petropavlovsk, oraş de circa 200.000 de locuitori situat lângă frontiera cu Rusia, citat de agenţia de presă oficială Kazinform.

Potrivit aceleiaşi surse, „doi copii loviţi la cap şi în antebraţ au fost transferaţi la spital, iar un al treilea a fost îngrijit la faţa locului”. Cele trei victime, doi băieţi şi o fată, sunt conştienţi.

Atacatorul, care „era monitorizat psihiatric, potrivit informaţiilor preliminare”, a fost arestat şi a fost deschisă o anchetă pentru tentativă de asasinat, a precizat Parchetul regional.

sursa – AGERPRES

Articolul Trei elevi din Kazahstan au fost răniţi după ce au fost atacaţi cu un topor şi un cuţit de un alt elev apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks