AcasăStiri generaleUniversitatea Politehnica Timişoara a adus proiectele şi tehnologiile viitorului la Flight Festival...

Universitatea Politehnica Timişoara a adus proiectele şi tehnologiile viitorului la Flight Festival – Tech World

Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) a adus la ediţia din acest an a Flight Festival, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii, la Aerodromul Cioca, proiecte şi tehnologii ale viitorului, în cadrul standului dedicat, unde au fost prezentate aplicaţii educaţionale şi de cultură experimentate cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată, virtuală şi mixtă, holograme, dar şi cursuri de competenţe digitale gratuite şi proiecte internaţionale de interes pentru comunitate.

Standul UPT din cadrul expoziţiei Tech World a atras interesul a peste 1.000 de participanţi, care au putut descoperi o serie de cursuri şi aplicaţii educaţionale, culturale şi web, dar şi mobile şi de realitate augmentată, virtuală şi mixtă, dezvoltate în cadrul proiectelor naţionale şi internaţionale implementate de universitate, arată un comunicat al UPT remis, marţi, AGERPRES.

Printre proiectele culturale care au stârnit interes s-a numărat ‘Patrimoniul sub reflectoare Timişoara’ / ‘Spotlight Heritage Timişoara’ care le-a descoperit participanţilor pagina web a proiectului, cu poveştile a trei cartiere istorice ale Timişoarei, prin intermediul unui display interactiv şi, totodată, ‘s-au plimbat’ virtual prin Timişoara de acum şi de altădată.

Un alt proiect de mare interes prezentat de echipele UPT a fost ‘Digital Culture – Perfecţionarea competenţelor digitale şi îmbunătăţirea incluziunii sociale a adulţilor în industriile creative’.

De asemenea, participanţii au descoperit şi proiectul ‘Muzeului Tehnic al UPT’, care prezintă istoria ştiinţei şi a tehnologiei din Universitatea Politehnica Timişoara şi a regiunii.

Tot la standul UPT, cei interesaţi au putut afla despre proiectul ‘AugmentedWearEdu’, în care UPT este partener şi prin intermediul căruia se dezvoltă aplicaţii de realitate augmentată, realitate virtuală şi cu feedback haptic (senzorial), care să le permită studenţilor să participe la laboratoarele universităţii, fie de la distanţă, fie în sistem e-learning.

Copiii, adolescenţii şi tinerii care au vizitat expoziţia ‘Tech World’ au fost invitaţi de echipele UPT să participe la Hackatonul organizat în cadrul proiectului EUDRES, care va avea loc în perioada 23-24 septembrie, UPT fiind coorganizator. Participanţii la Hackaton vor lucra în echipe internaţionale şi interdisciplinare pentru a veni cu soluţii pe teme precum economia circulară şi contribuţiile umane la inteligenţa artificială, dar şi bunăstare şi îmbătrânire activă.

Ca partener şi în cadrul secţiunilor de Hackathon şi Tech Talks ale Flight Festival 2021, Universitatea Politehnica Timişoara a dovedit că reprezintă un furnizor valoros de tehnologie şi educaţie, evenimentele şi acţiunile promovate de UPT în cadrul festivalului atrăgând un public numeros, într-un spaţiu restrâns de expozanţi, alături de firme de top din Timişoara, onorând atât tradiţia celor 100 de ani de educaţie universitară, cât şi orientarea spre meseriile şi tehnologiile viitorului, inovaţie şi progres.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks