AcasăStiri generaleUPDATE/ Prahova: Trei adolescenţi, reţinuţi în cazul tânărului înjunghiat în zona unui...

UPDATE/ Prahova: Trei adolescenţi, reţinuţi în cazul tânărului înjunghiat în zona unui patinoar din Ploieşti

Ploieşti, 5 dec/ Agerpres/- Trei adolescenţi, între care doi minori, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în cazul înjunghierii unui tânăr de 20 de ani în zona unui patinoar din Ploieşti.

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru AGERPRES, că cei în cauză au 17, respectiv 19 ani şi sunt acuzaţi de tentativă la omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.

Aceştia vor fi prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiat, sâmbătă seară, în zona unui patinoar amenajat la un centru comercial din sudul municipiului Ploieşti.

‘Din cercetările efectuate s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 02 decembrie a.c., cei trei inculpaţi, în timp ce se aflau în incinta patinoarului amenajat în parcarea complexului comercial Prahova Value Center din municipiul Ploieşti, Piaţa 1 Decembrie 1918, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat, în mod conjugat, acte de violenţă asupra unei persoane în vârstă de 20 de ani, lovind-o pe aceasta inclusiv cu obiecte tăietor-înţepătoare la nivelul toracelui şi a membrelor inferioare şi provocându-i leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei’, a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Surse oficiale au precizat, la acel moment, că victima are trei plăgi înjunghiate.

Conform datelor comunicate, marţi, de Poliţia Prahova în cadrul unei conferinţe de presă, agresorii sunt din Ploieşti şi niciunul nu avea un trecut infracţional.

Conflictul ar fi pornit de la o ciocnire care ar fi avut loc pe patinoar, arată sursa citată.

De asemenea, activitatea patinoarului a fost suspendată temporar, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că agentul economic respectiv, care a închiriat acea zonă a parcării centrului comercial, funcţiona fără să aibă casă de marcat, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională administratorului pentru nerespectarea prevederilor legii 333 privind paza bunurilor şi asigurarea lor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks